Soluții clare, practice și eficiente pentru siguranța alimentară, create din experiența reală pentru a te ajuta să fii mereu în regulă la controale.
Mihai Stan este fondatorul SigAl și specialist în tehnologia industriei alimentare. Cu o experiență directă în producție începută în 2008, a ocupat roluri de la inginer tehnolog până la manager de calitate și producție.
Am fondat SigAl dintr-o nevoie simplă a pieței: antreprenorii au nevoie de claritate. Legislația poate fi stufoasă, iar controalele DSV și DSP stresante. Scopul nostru este să traducem aceste norme în proceduri practice, ușor de implementat de către angajații tăi, care să îți protejeze afacerea.
Deși ne concentrăm pe soluții de zi cu zi (HACCP, trasabilitate, igienă), formarea de Auditor IFS (unul dintre cele mai stricte standarde internaționale de siguranță alimentară) ne ajută să vedem rapid punctele vulnerabile dintr-un flux de lucru și să le corectăm înainte să devină probleme.
Expertiză atestată: Absolvent USAMV București, cu Master în Biosecuritatea Produselor Alimentare. Abordare fundamentată pe bunele practici din industrie.
Am lucrat ani de zile în laboratoare, bucătării și fabrici. Știm exact cum se aplică regulile în ritmul alert de zi cu zi, nu doar pe hârtie.
Nu vindem șabloane generale. Evaluăm fluxul specific unității tale și îți construim documentația care să reflecte realitatea de pe teren.
Traducem limbajul tehnic și juridic din normele DSP și DSV în reguli simple, clare și ușor de asimilat de către personalul tău.
Avem experiență în ambele domenii, pentru că provocările de bază sunt similare.
Suntem adesea întrebați cum de oferim consultanță și pentru zona de food, și pentru saloanele de beauty. Răspunsul este practic: ambele domenii lucrează direct cu publicul și sunt reglementate strict pentru a preveni riscurile asupra sănătății (prin controale DSVSA și DSP).
Fie că vorbim de suprafețe de lucru din bucătărie sau instrumentar de salon, curățenia și dezinfecția urmează aceleași reguli stricte și necesită fișe de monitorizare.
Așa cum urmărim loturile de ingrediente într-un preparat culinar, este la fel de important să știm proveniența și valabilitatea produselor folosite pe clienți într-un salon.
Gestionarea corectă a deșeurilor (inclusiv a celor periculoase) este o cerință cheie pentru ambele tipuri de afaceri în fața autorităților.
Dezinsecția, dezinfecția și deratizarea sunt măsuri obligatorii, cu frecvențe clare prevăzute de lege pentru orice spațiu deschis publicului.
Ani în Industrie
Unități Consiliate
Documentații Livrate
Profesioniști Instruiți
Suntem aici să te ajutăm să eviți amenzile, să fii în conformitate cu legea și să lucrezi fără stres.
Vorbește direct cu un specialist: